Aproape uitat şi pierdut din practica obiceiurilor de iarna, legate de înnoirea anului, jocul Caprei nu mai prezintă pentru vămeni nici o atracţie. Cu siguranţă, într-un trecut nu prea îndepărtat, alături de alte alaiuri şi jocuri de la Sărbătorile de iarnă, vămenii, feciorii dar şi însurăţeii, mai jucau Capra, care era împodobită cu oglinzi şi pamblici, cu hârtie colorată şi poleită. În alte sate din zona etnografică a Bucovinei, se mai păstrează jocul caprei şi al cerbului, motiv preluat din fauna bogată a locurilor, din agilitatea şi sprinteneala caprei sălbatice, combinată cu neastâmpărul şi obrăznicia caprei domestice, care dă o notă satirică, hazlie acestui joc, atât prin melodie, cât şi prin text:
“Vai, săraca, căpriţa, La pârâu să beie apă
Cum îi arde guriţa Şi-am zis verde lin, pelin
Să-i dăm drumul câte-oleacă Capra voastră vrea şi vin!”
Până în anul 1960 se mai juca de Anul Nou capra, ursul şi se mergea cu buhaiul de către tinerii feciori dar şi de gospodarii mai în vârstă. Cei care organizau mersul cu capra şi cu ursul se îngrijeau din timp să angajeze pe cei mai buni jucători ai caprei şi ursului, renumiţi în aceasta fiind unii ţigani din Dealul Runc.
Echipa care mergea cu buhaiul, echipa de urători, era formată din mire şi mireasă, moşneag şi babă, ţigan şi ţigancă, urs şi drac. Era o echipă de mascaţi, care şi jucau după ce intrau în casa la care urau, făcând şi un oarecare deranj. Dracul fugea prin casă, sărea pe pat, pe scaune, trăgea şi împrăştia lucruri, ba se întâmpla să profite de neatenţia gazdei de la care sustrăgea oala cu găluşte, un cârnaţ sau o slănină din pod, dacă scara era în tindă, dar nu era cu supărare şi, oricum, se ierta în noaptea de Anul Nou.
Gospodarii mergeau cu buhaiul mai târziu, spre dimineaţă, folosind prilejul pentru a ura rudelor şi cunoştinţelor un an nou îmbelşugat, cu bucurie şi sănătate. Acum echipele de urători sunt formate din copii mici şi de gimnaziu şi rar se mai organizează o “partie” de urători dintre feciorii satului.
Aceeaşi situaţie este în legătură cu colinda de Crăciun şi de Bobotează, cântată acum de copii. Au fost vremuri când gospodarii satului aşteptau să fie colindaţi de mari meşteri în colindă, cum erau ţiganii de pe Dealul Runc, care erau şi muzicanţi. Nu se dădeau ca acum bani, ci unele produse din gospodărie, cum ar fi o bucată de cârnaţ sau de slănină.
Jocul caprei nu e singurul care nu mai are trecere în obiceiurile legate de Anul Nou în Vama. Tot aşa, s-a renunţat la jocul ursului, la căiuţi, ultimul pare să nu fi fost practicat nici în trecutul mai îndepărtat. Deşi vămenii au fost şi crescători de cai, jocul cailor – căiuţii – nu a intrat în rândul obiceiurilor de Anul Nou, pe singurul motiv că, până la stăpânirea habsburgică din 1775, vămenii au depins de mănăstirea Moldoviţa şi nu aveau, ca alţi locuitori din Moldova, obligaţia de a merge la oaste.
Jocul calului aminteşte de cavaleria uşoară românească, formată din ţărani liberi, ceea ce nu era cazul la Vama şi în alte sate dependente. Nici stapânirea austriacă nu a favorizat spiritul războinic, Bucovina bucurându-se de o lungă perioadă de pace, de 140 de ani, iar în primii 50 de ani locuitorii au fost scutiţi de a merge la oaste, de a face serviciul militar.
Influenţele multiple, venite din partea coloniştilor care aveau alte obiceiuri, trecerea permanentă a oamenilor şi mărfurilor, a soldaţilor şi funcţionarilor, au dus în final la pierderea unora dintre vechile obiceiuri şi tradiţii.
Dacă s-au pierdut unele, au apărut altele, care nu au nici o legătură nici cu modul de viaţă, de organizare a vieţii satului, nu vin nici din cultura şi civilizaţia populară. Este vorba de jocul numit “Bumbiereasca”, care strângea la un loc o “partie” de “bunghieri”, de regulă adolescenţi şi tineri de până la 20 de ani. Originea jocului nu are nimic în comun cu tradiţia românească, aflându-se după câte se poate constata şi analiza, în practica stăpânirii străine de a lua tinerii la oaste, la cătănie, pe de o parte, iar pe de alta în imitarea de către adolescenţi a soldaţilor şi gradaţilor din armata austriacă care a trecut sau a staţionat în Vama.
Bumbiereasca este un joc de-a soldaţii, de-a plecatul la oaste, când tinerii mergeau la toate rudele, cunoscuţii şi fetele pentru a-şi lua rămas bun, considerând plecarea la oaste, la împăratu’, ca pe un drum fără întoarcere.
Evenimente speciale
Jocul bumbierilor mai este semnalat în Capu Satului, Câmpulung Moldovenesc, Ostra, Moara şi Stulpicani, reprezentând nu numai teama şi admiraţia faţă de uniforma militară şi de ordinea cazonă, cât şi dorinţa reprimată în timp de a se manifesta ca forţă militară.
Partia de “bunghieri” cum se zice în Vama, are un căpitan, un vătaf de cătane, care conduce jocul, în felul căluşarilor, cu care nu au nimic în comun. Tinerii, îmbrăcaţi în uniforme militare pe care sunt prinse fel de fel de accesorii, franjuri şi eghileţi, oglinzi, panglici, galoane, caschete şi diagonale, puse după fantezia şi inspiraţia de moment a mamelor cu feciorii prinşi la “bunghieri”, străbat satul în noaptea Anului Nou şi după, însoţiţi de muzică ce e pe măsura costumului şi semnificaţiei, o parodie la momentul solemn care însemna jurământul faţă de împărat.
Evenimente speciale
În textul strigăturilor care însoţesc jocul se aminteşte de mai multe ori de pinteni, accesoriu necesar pentru cavaleri pentru îmboldirea calului, de unde se poate trage concluzia că bunghierii înzorzonaţi şi împopoţonaţi imită armata denumită cavalerie din care ar fi vrut să facă parte şi nicidecum din infanteria care bate pământul în pas de marş.
Textul strigăturilor care se reproduc în timpul jocului diferă puţin de la o localitate la alta, influenţele şi adăugările având loc în mod permanent, au însă un singur punct comun, absenţa fiorului artistic, fiind o “făcătură” de moment:
Frunză verde tri călini
Bumbiereasca-acum vini,
Frunzuliţa pădureţ
Bumbiereasca măi băieţi,
Bumbiereasca măi fieciori,
Bumbiereasca mărunţel,
Mărunţel şi mânânţel,
Ca frunza de pătrunjel!
Textul jocului “bumbiereasca” mai păstrează legătura cu vechea urătură de Anul Nou, amintind despre “grâul des”, despre iarba transformată în ovăz pentru caii cavaleristului şi, pentru că este un joc soldăţesc, gândul celor din patrie zboară la mândruţă, la fete, care trebuie să-i aştepte să vină din armată.
În Vama se păstrează obiceiul colindatului de Crăciun şi de Bobotează, în legătură cu cele două mari evenimente din viaţa creştină: naşterea şi botezul Domnului Isus Cristos. Dacă în trecut colinda era cântată pe la casele cunoscuţilor, rudelor şi prietenilor şi pe la toate casele de către grupuri de maturi, în prezent colindatul îl fac copiii mici de până la 12 – 13 ani şi tot ei merg cu uratul, cu semănatul şi sorcova.
Evenimente speciale
Copiii de ieri şi de astăzi colindă de Crăciun şi Bobotează pe la cunoscuţi şi necunoscuţi, pe la cei care vor să-i primească, pe versurile unor colinde care vin din negura vremii si vor dăinui pe vecie.
În Vama se mai păstrează obiceiul ca spre seara Sfântului Vasile, la toata casa şi la toţi gospodarii să se facă Călindarul pentru anul următor. Făcutul calendarului de către unele femei bătrâne sau bătrâni nu are nimic spectaculos sau mistic: se iau 12 felii de ceapă, câte luni are anul, se aşează la rând şi fiecare foaie primeşte numele unei luni. Pe foile înşirate se pune sare, cam până la jumătatea feliei de ceapă, şi se lasă până dimineaţă, adică până în ziua de Anul Nou. Calendarul de ceapă se citeşte astfel: în care felie de ceapă se găseşte mai multă apă, acea lună va fi ploioasă; în care sarea rămâne uscată va fi o lună secetoasă, iar acolo unde va fi sarea umedă, aceea lună va fi “schimbăcioasă”.
600 de ani de istorie ai satului Vama, studii si schite monografice – Ion Cernat si Elena Lazarovici.
